Inițial, membrii coaliției de guvernare înclinau către stabilirea unui prag de 9.000 de lei, sensibil mai mic mic decât cel stabilit de Senat. Proiectul a intrat în dezbatere la Comisia Juridică a Camerei Deputaților, cea care stabilește forma ce va intra la vot în plen.

După o scurtă pauză de consultare, deputații au decis să supună la vot eliminarea tuturor amendamentelor votate de Senat și să trimită în plen proiectul de Cod Penal așa cum a fost el trimis de guvern, fără un prag pentru abuzul în serviciu.

Laura Vicol (PSD), președintele Comisiei Juridice, a declarat că eliminarea pragului a fost luată de coaliția de guvernare, la cererea societății civile.

În urmă cu o săptămână, senatorii au adoptat proiectul de lege care modifică articolul 279 din Codul Penal, referitor la abuzul în serviciu, în sensul în care nu mai este considerată infracțiune decât fapta în care prejudiciul depășește 250 de mii de lei.

Camera Deputaților este for decizional.

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday