În ultimul trimestru al anului trecut, chiriile și prețurile locuințelor în UE au crescut comparativ cu aceeași perioadă din 2021, dar au scăzut față de trimestru precedent, ceea ce, notează Eurostat, este prima scădere a prețului mediu al locuințelor, la nivelul UE, din 2015.

Astfel, în perioada octombrie-decembrie 2022, locuințele s-au ieftinit cu 1,5%, față de iulie-septembrie 2022, chiar dacă, în aceeași perioadă, chiriile și-au continuat traiectoria ascendentă (+0,6%).

Conform biroului european de statistică, prețurile locuințelor și chiriile în UE au urmat un trend de creștere similar între 2010 și al doilea trimestru din 2011. De atunci însă, acestea au evoluat diferit. În timp ce chiriile au crescut constant, prețurile locuințelor au fluctuat considerabil.

După o scădere bruscă între al doilea trimestru din 2011 și primul trimestru din 2013, prețurile locuințelor au rămas relativ stabile între 2013 și 2014. Din 2015, prețurile locuințelor au crescut mai rapid decât chiriile până în al doilea trimestru al anului 2022. În al treilea trimestru al anului 2022, prețurile locuințelor au crescut în același ritm cu chiriile (ambele +0,7% față de trimestrul al doilea din 2022).

Din 2010 până la sfârșitul lui 2022, chiriile au crescut cu 19%, iar prețurile caselor cu 47%. În această perioadă, prețurile locuințelor au crescut în 24 de țări din UE și au scăzut în trei. Cele mai mari creșteri s-au înregistrat în Estonia (+199%), Ungaria (+174%), Lituania (+142%), Luxemburg (+136%), Letonia (+133%), Austria (+126%) și Cehia (+ 125%). Scăderi au fost observate în Grecia (-14%), Italia (-9%) și Cipru (-4%). Chiriile au crescut în 26 de țări din UE și au scăzut într-una, cele mai mari creșteri fiind în Estonia (+216%) și Lituania (+160%). Singura scădere a fost înregistrată tot în Grecia (-23%).

Sursă: Eurostat

Sursa Foto: Sebastian Czapnik /Dreamstime

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday