Republicanul McCarthy, liderul Camerei Reprezentanților a SUA și al treilea cel mai important oficial american după președinte și vicepreședinte, a confirmat că se va întâlni miercuri în California cu președintele Taiwanului. Tsai Ing-wen a călătorit în America Centrală și se va opri la întoarcere pentru scurt timp la Los Angeles. 

În acest context, Beijingul l-a avertizat pe Kevin McCarthy “să nu repete greșelile dezastruoase din trecut” și să nu se întâlnească cu președintele Taiwanului. În caz contrar, întâlnirea dintre cei doi oficiali “va afecta pacea și stabilitatea regională, iar poporul chinez se va uni împotriva unui inamic comun”.

În termeni oficiali, SUA și Taiwanul au precizat că președintele Tsai Ing-wen doar “va tranzita” SUA, iar astfel de escale au mai avut loc în trecut, îndemnând China să nu aibă “o reacție exagerată”. De cealaltă parte, consulatul Chinei din Los Angeles a transmis că afirmațiile americanilor sunt “false”, iar președintele Taiwanului s-a angajat în schimburi oficiale pentru a “face un spectacol politic”. 

Vizita nu favorizează pacea, securitatea și stabilitatea regională și nu este în interesul comun al poporului chinez și al Statelor Unite. [McCarthy] va repeta, fără îndoială, greșelile dezastruoase din trecut și va tensiona și mai mult relațiile dintre China și SUA”, a transmis într-un comunicat consulatul chinez din Los Angeles. În paralel, purtătorul de cuvânt al Ministerului chinez de Externe, Mao Ning, a declarat că China va urmări îndeaproape evoluțiile în urma acestei întâlniri și își va apăra cu hotărâre și fermitate suveranitatea și integritatea teritorială, fără a oferi alte informații despre semnificația afirmației. Săptămâna trecută, Beijingul afirmase că întâlnirea ar putea chiar duce “la o confruntare serioasă între SUA și China”.

Analiștii CNN consideră însă că o vizită a unui oficial taiwanez de un rang atât de înalt în SUA este mult mai puțin probabil să provoace Beijingul decât o vizită a lui Kevin McCarthy în Taiwan.

Surse: CNN, Reuters

Sursa Foto: Ruletkka / Dreamstime

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday