Potrivit DSU, este vorba de o ambulanță SMURD, care se deplasa cu cu semnalele acustice și luminoase în funcțiune și transporta o pacientă, în vârstă de 62 de ani, din Giurgiu la Spitalul Universitar. Pe Bulevardul Iuliu Maniu, din Sectorul 6, aceasta a fost lovită de un autoturism și s-a răsturnat pe o parte. În mașina respectivă se aflau patru adulți și un copil.

Pacienta din ambulanță, precum și doi dintre adulți și minorul din autoturism, au fost transportați la spital. Paramedicul din ambulanță a acuzat dureri în zona pieptului, fiind transportat și el la spital, însă nu a avut nevoie de internare.

Este al treilea accident în care o ambulanță este lovită în trafic și se răstoarnă, din acest an.

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday