Potrivit agenției de presă de stat TASS, președintele Vladimir Putin a semnat decretul privind recrutarea de primăvară a cetățenilor ruși pentru serviciul militar. Conform documentului, vor fi înrolați 147 de mii de tineri cu vârste cuprinse între 18 și 27 de ani, alții decât rezerviștii. Aceștia vor fi chemați între 1 aprilie și 15 iulie. De asemenea, decretul prevede și scoaterea din serviciul militar a militarilor în cazul cărora a expirat perioada de recrutare.

TASS mai arată că în Parlamentul Rusiei este în dezbatere un proiect de lege pentru creșterea pragului de vârstă la care pot începe recrutările, de la 18 la 21 de ani. Legea ar urma să se aplice din 2026.

Agenția amintește că 120 de mii de persoane au fost chemate să efectueze serviciul militar în toamna anului trecut și alte 135 de mii primăvara trecută.

Ministerul britanic al Apărării a transmis, în evaluarea zilnică privind evoluția războiului din Ucraina, că Rusia pregătește o nouă campanie de înrolare în urma căreia ar putea recruta până la 400 de mii de militari. Britanicii au subliniat că Moscova va prezenta campania ca pe una de recrutare de voluntari și de profesioniști, mai degrabă decât pe una de mobilizare obligatorie.

Sursa: TASS

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday