Frank Kendall, conducătorul politic al Forțelor Aeriene ale SUA a declarat Comisiei de Buget a Camerei Reprezentanților că testul de pe 13 martie al armei hipersonice de “atac aerian pentru răspuns rapid” (ARRW – “Air-Launched Rapid Response Weapon”) “nu a fost un succes”, iar programul Lockheed Martin ar putea fi în pericol. Acesta a fost lansat în 2018 și a primit un buget de 480 de milioane de dolari, dar spune Kendall, compania “este mai implicată față de HACM (Racheta de croazieră de atac hipersonic), celălalt program major de arme hipersonice al Lockheed Martin.

O decizie finală cu privire la continuarea programului ARRW va fi luată anul viitor, în urma studierii testului eșuat din această lună. Forțele Aeriene mai au două prototipuri ARRW pe care intenționează să le testeze după terminarea studiilor privind testul eșuat, a mai spus Kendall. “Probabil va trebui să luăm o decizie cu privire la soarta ARRW după ce vom finaliza analiza și, sperăm noi, după ce vom mai face două teste”.

Rachetele hipersonice călătoresc la viteze de peste Mach 5 (de cinci ori viteza sunetului), ceea ce le face dificil de urmărit și doborât. Racheta AGM-183 ARRW presupune lansarea dintr-un avion B-52H a unui vehiculul boost-glide, propulsat la o viteză de peste Mach 5 de un motor de rachetă. Ulterior aceasta se desprinde de booster și “alunecă” pe atmosfera terestră ajungând la viteze mult mai mari, înainte de a fi direcționată spre țintă.

China și Rusia au investit resurse considerabile în dezvoltarea acestor tipuri de arme, iar Armata SUA, care a recunoscut că este depășită în acest domeniu, se străduiește de câțiva ani să recupereze și să-și creeze propriile arme hipersonice.

Vinerea trecută, Forțele Aeriene Americane au anunțat că au efectuat cea de-a doua lansare de probă a unui prototip complet operațional ARRW în largul coastei din sudul Californiei, dar nu au dat și detalii despre succesul testului. S-a mărginit să spună că acesta a îndeplinit “mai multe dintre obiective”. La primul test, în decembrie anul trecut, Forțele Aeriene au spus că lansarea ARRW a fost un succes și a îndeplinit toate obiectivele.

HACM, celălalt program de dezvoltare al unei arme hipersonice în care este implicată compania Lockheed Martin, a primit un buget de 423 de milioane de dolari numai pentru acest an.

Sursa: Defense News

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday