Volodimir Zelenski a declarat, în timpul unei conferințe comune de presă cu prim-ministrul Japoniei: “Am transmis Chinei planul nostru de pace și o invitație de a participa la această formulă atât public, cât și prin canale diplomatice. Invităm China la dialog, așteptăm un răspuns”.

Luna trecută, Beijingul a prezentat propriul plan de pace pentru Ucraina și Rusia, în 12 puncte. Acum, în contextul în care președintele Chinei a fost primit la Moscova de Vladimir Putin, Rusia a transmis că planul ar putea fi folosit ca bază pentru a pune capăt conflictului, “când Occidentul și Kievul vor fi pregătite de asta”.

BBC scrie că planul nu prevede explicit ca militarii ruși să părăsească Ucraina după încetarea conflictului și nici nu lansează propuneri specifice. Ucraina a informat cu diverse ocazii că nu va fi de acord cu o pace care nu vizează inclusiv eliberarea teritoriilor ocupate de Federația Rusă.

Totodată, NATO este îngrijorată că legăturile dintre China și Rusia ar putea determina Beijingul să furnizeze armament Moscovei. Jens Stoltenberg, secretarul general al Alianței, a declarat că până acum nu există dovezi despre livrări de armament, dar că Rusia a făcut cereri în acest sens.

Surse: Ukrinform, BBC

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday