Într-o declarație comună, Fed-ul american, Banca Centrală Europeană, Banca Angliei, Banca Națională Elvețiană, Banca Canadei și Banca Japoniei anunță că vor face zilnic licitații pentru injecție de lichiditate, cel puțin până la sfârșitul lunii aprilie, în efortul “de a atenua tensiunile de pe piețele financiare globale”.

Anunțul a fost făcut duminică seara, la câteva ore după ce autoritățile elvețiene au anunțat fuziunea forțată a celor mai mari două bănci din această țară, UBS și Credit Suisse, pentru a preveni colapsul celei din urmă.

Dar fuziunea s-a făcut fără acordul acționarilor Credit Suisse și, potrivit FT, oficialii europeni sunt acum îngrijorați de faptul că această deposedare, ce transferă practic pierderile băncii asupra acționarilor, ar putea crește stresul pe piețele financiare în această săptămână. Altfel spus, cei care dețin acțiuni la bănci s-ar putea să le vândă de teamă că ar putea rămâne fără ele, iar asta ar putea duce la și mai multe scăderi în lumea bancară.

Liniile de finanțare ale Fed, folosite pentru prima dată în 2007, asigură dolari la schimb cu monedele locale în perioadele de stres financiar acut pe piață. După criza provocată de pandemia Covid din 2020 schema a devenit una permanentă, dar licitațiile au loc săptămânal, nu zilnic, așa cum se va întâmpla în următoarea lună.

Sursă alternativă: Financial Times

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday