Jin Weigang, președintele Academiei chineze de Științe ale Muncii și Securității Sociale, a declarat că Beijingul are în vedere “o cale progresivă, flexibilă și diferențiată de creștere a vârstei de pensionare”. Inițial, aceasta va crește cu câteva luni, creșterea progresivă a acesteia urmând să se facă în ani de zile.
“Persoanele care se apropie de vârsta de pensionare vor trebui să amâne termenul cu doar câteva luni. Cea mai importantă caracteristică a reformei este posibilitatea angajaților de a alege momentul pensionării, în funcție de anumite condiții și circumstanțe”, a explicat oficialul chinez. Acesta a mai precizat că această creștere treptată va face ca cei mai tineri angajați de acum să iasă la pensie mai târziu cu câțiva ani față de părinții lor, dar acest lucru se va întâmpla peste câteva decenii și, deci, vor beneficia de o perioadă mai îndelungată de adaptare și tranziție.
Cu toate acestea, guvernul comunist chinez nu a precizat oficial până la cât va crește în final vârsta de pensionare. În prezent, China are una dintre cele mai scăzute din lume – 60 de ani pentru bărbați, 50 de ani pentru femeile care lucrează în fabrici și 55 de ani pentru femeile care sunt angajate în sectorul birocratic.
Ajunsă la 1,4 miliarde de locuitori, populația Chinei scade acum de la an la an din cauza politicilor de limitare a nașterilor care au durat mai multe decenii, iar fenomenul de îmbătrânire a populației se accentuează. Legea din 1980, prin care familiile nu pot avea mai mult de un copil, a fost anulată în 2015, dar trendul de scădere este mai dificil de inversat.
În prezent, fiecare pensie medie este susținută financiar de contribuțiile a cinci angajați, un raport la jumătate față de cât era în urmă cu 10 ani. Demografii și economiștii spun că actualul sistem de pensii, care se bazează pe o forță de muncă activă în scădere pentru a plăti prin contribuțiile la stat pensiile unui număr în creștere de pensionari, este nesustenabil și trebuie reformat.
Sursa: Reuters
Foto: Korn Vitthayanukarun | Dreamstime.com
Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.
Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.