Ministrul Educației, Ligia Deca, a semnat ordinul privind structura anului școlar 2023-2024. A fost integrată propunerea de modificare a proiectului, astfel încât vacanța de primăvară din anul 2024 să includă perioada sărbătorilor pascale”, informează ministerul într-un comunicat.

În urma acestei decizii, elevii vor intra în vacanță pe 27 aprilie 2024 și vor reveni la școală după sărbătorile pascale, pe 8 mai. Anul viitor, Paștele va fi pe 5 mai.

Conform ministerului Educației, ordinul prevede:

  • durata cursurilor: 36 de săptămâni.
  • data începerii cursurilor: 11 septembrie 2023.
  • data încheierii cursurilor: 21 iunie 2024.
  • săptămâna de vacanță, la decizia inspectoratelor școlare județene/al municipiului București, în perioada 12 februarie – 3 martie 2024.
  • desfășurarea Programului național „Școala altfel” și a Programului „Săptămâna Verde” în perioada 11 septembrie 2023 – 26 aprilie 2024. Programele se vor desfășura în intervale de cursuri diferite.

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday