Avril Haines, șefa Comunității de Informații, a evaluat că Rusiei îi lipsesc muniția și trupele, dar și că moralul militarilor este prea scăzut pentru a putea să cucerească teritorii importante în Ucraina.
Oficialul a transmis că Putin înțelege acum problemele cu care se confruntă Armata Rusă în Ucraina și pare că se concentrează pe obiective militare mai limitate, pentru moment. Rusia ar putea încerca să prelungească războiul, chiar dacă acest lucru ar veni cu pauze mai lungi înainte de noi ofensive.
În ceea ce privește situația din Bakhmut, Avril Haines a arătat că orașul nu este unul de importanță strategică deosebită, în ciuda progreselor făcute acolo de militarii ruși. Ea a declarat că Armata Rusă va trebui să găsească provizii de muniții în alte țări și să arunce în luptă mai mulți soldați, pentru a avansa în Ucraina.
În raportul pe care doamna Haines l-a înaintat unei comisii specializate din Senat, se arată că Moscova nu dorește un conflict direct cu Washingtonul, dar că eșecurile înregistrate în Ucraina ar putea-o determina să escaladeze războiul.
Surse alternative: The New Times, The Guardian
Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.
Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.