Refuzul Chinei de a condamna invadarea Ucrainei de către Rusia și pretențiile teritoriale pe care le are în Taiwan, deși nu a stăpânit vreodată insula, au împins statul spre izolare în zona Pacificului. În acest context, SUA au reușit să se apropie de celelalte state de acolo, care consideră că politica Beijingului este periculoasă, scrie CNN într-o analiză de presă.

Japonia, care are în mod tradițional o politică pacifistă, s-a angajat recent să își dubleze cheltuielile militare și să cumpere de la SUA rachete de croazieră Tomahawk, cu rază lungă de acțiune. De asemenea, Coreea de Sud a recunoscut că stabilitatea Taiwanului este esențială pentru propria securitate, iar Filipine a acceptat patrule comune cu Australia, Japonia și SUA în Marea Chinei de Sud. Analiștii sunt de părere că o consolidarea a relațiilor dintre statele menționate anterior era de așteptat să se întâmple, însă debutul războiului din Ucraina a accelerat acest proces.

Fumio Kishida, premierul Japoniei, a declarat încă de vara trecută: “Mă tem că Ucraina de astăzi ar putea fi Asia de Est de mâine”. În urma acestei afirmații, guvernul a adoptat o serie de măsuri pentru întărirea securității, simțindu-se amenințată de China.

În paralel, și Armata Populară a Chinei și-a consolidat și modernizat constant capabilitățile în ultimii ani. Duminică, Beijingul a anunțat că bugetul de apărare pentru 2023 va fi de 7,2%, în creștere pentru al treilea an consecutiv.

În Coreea de Sud, opinile în ceea ce privește relația Chinei cu Taiwanul sunt similare cu cele din Japonia. Reprezentanții țării sunt îngrijorați că, în cazul în care China ar atrage SUA într-un conflict din cauza pretențiilor pe care le are în Taiwan, Coreea de Sud ar putea părea vulnerabilă în fața Coreei de Nord, care deține armament nuclear. Astfel, Seulul și-a majorat producția de tancuri, obuziere și avioane de luptă. 

În tot acest context, Tokyo și Seul și-au intensificat relațiile cu Washingtonul, cu care au realizat mai multe exerciții navale comune. Și Filipine a început discuțiile cu SUA, Australia și Japonia pentru a efectua patrule comune în Marea Chinei de Sud, unde China are de asemenea pretenții teritoriale.

Din cauza tensiunile în creștere dintre China și Filipine, state de pe celălalt mal al Mării Chinei de Sud, precum Singapore și Vietnam și-au arătat deschidere față o colaborare cu SUA. De asemenea, Filipine a decis să permită americanilor acces sporit la facilitățile sale militare.

În ciuda acestor factori, în rândul membrilor QUAD, o alianța din care fac parte SUA, Japonia, Australia și India, nu a fost stabilit un consens. India rămâne singurul dintre state care nu a condamnat invazia Rusiei în Ucraina. Indienii au argumentat că alianța are în vedere doar regiunea Indo-Pacifică, iar din cauză că Rusia nu face parte din aceasta, subiectul nu poate fi abordat.

Analiză integrală pe CNN

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday