Ales Bialiațki a fost condamnat de o instanță din Belarus pentru implicarea pe care a avut-o în protestele din 2020, oferind diverse forme de sprijin protestatarilor anti-Lukașenko, după alegerile prezidențiale din 2020. Conform agenției ruse de presă Tass, își va ispăși pedeapsa într-o închisoare de maximă siguranță.

Alături de el au mai fost condamnați alți doi activiști pro-democrație, Valentin Stefanovich – nouă ani, și  Vladimir Labkovich – șapte ani, membrii unui grup fondat de Bialiațki

Protestele din 2020 au izbucnit după ce Aleksandr Lukașenko a declarat că a câștigat un nou mandat de președinte, deși opoziția și statele occidentale au considerat că scrutinul a fost fraudat. Ales Bialiațki și grupul său s-au implicat pentru a-i susține juridic și financiar pe cei care protestau, fiind astfel acuzați de finanțarea protestelor și evaziune fiscală.

Laureatul Premiului Nobel pentru Pace a declarat că este persecutat din motive politice. De altfel, Reuters scrie că în Belarus există aproximativ 1.500 de prizonieri politici, mulți arestați chiar după protestele din 2020.

Surse alternative: Reuters, TASS

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday