Război în Ucraina. Explozie neelucidată lângă Moscova, noaptea trecută. Autoritățile cred că o dronă ar fi fost detonată în aer, dar nu au găsit resturile acesteia. Incidentul de la Briansk rămâne învăluit în mister.

Potrivit agenției oficiale ruse Tass, o explozie puternică a fost auzită în orașul Kolomna din regiunea Moscova, dar ea nu a produs o minge de foc vizibilă. Un purtător de cuvânt al serviciilor de securitate a declarat că, cel mai probabil aceasta a fost produsă de o dronă care a explodat la altidune, însă fragmentele acesteia nu au fost încă găsite.

Presa rusă a relatat pe larg incidentul de joi din regiunea Briansk, aflată la granița cu Ucraina (la nord de Cernihiv), în timp ce autoritățile ucrainene neagă orice fel de implicare.

O bună parte din zvonurile răspândite inițial de propaganda rusă s-au dovedit ulterior a fi false – nu a fost vorba de nicio luare de ostatici, cu atât mai puțin a unui autobuz cu școlari. Un grup de rezistență, autoproclamat “Corpul voluntarilor ruși” a intrat totuși pe teritoriul Rusiei (nu este cert dacă din Ucraina sau din Belarus) a deschis focul în două sate din regiunea Briansk, a făcut poze pe care le-a pus pe rețelele de socializare, iar apoi s-a retras înainte de intervenția Rosgvardia (garda națională rusă). Autoritățile ucrainene au precizat că aceștia nu au nicio legătură cu brigada de voluntari ruși care s-a alăturat Armatei Ucrainene și care este formată în principal din foști prizonieri care s-au predat în timpul ostilităților.

Ulterior un vehicul al acesteia, care îi căuta pe atacatori, a călcat peste o mină, iar patru soldați ruși au fost răniți. De asemenea, artileria rusă a bombardat poziții din Ucraina, pretinzând că i-a țintit pe atacatori după ce aceștia ar fi fugit.

Unul dintre membrii grupării a fost rapid identificat (după propriul cont de Instagram) ca fiind un cetățean rus cu vederi naziste, expulzat în 2019 din Germania.

Reacția președintelui Vladimir Putin a fost neobișnuit de rapidă, dar acesta nu a convocat Consiliul de Securitate al Federației (secretarul general Patrușev este plecat în Cuba) ci i-a invitat la discuții individuale pe câțiva dintre membrii acestuia, în cursul zilei de vineri. Putin i-a numit pe atacatori teroriști și naziști. Ulterior, Kremlinul a precizat că Putin a vrut să spună “teroriști ucraineni”.

Potrivit ISW, în ultimele 24 de ore, Armata Rusă a continuat atacurile pe Frontul de Est, spre Liman și Kupiansk, dar pare a fi oprit forțarea de încercuire a orașului Bakhmut pe la nord și sud, preferând să facă o presiune dinspre nord-est.

Rușii par acum a încerca să-i forțeze pe ucraineni să se retragă din oraș, pe coridorul îngust aflat sub focul artileriei lor, arată ISW.

Surse alternative: ISW, Meduza, Tass

Folosim cookies