Autoritățile locale din regiunea Kayseri au anunțat că fanilor echipei Fenerbahçe nu li se va permite accesul pe stadion, la meciul cu echipa locală Kayserispor.

Clubul de fotbal a transmis că decizia este inacceptabilă: “Este o decizie ciudată care nu are nimic de-a face cu criteriile sportive. Nu are alt sens decât să împiedice dorința fanilor noștri de a-și susține echipa, dar și să pedepsească echipa noastră”. 

La meciul de etapa trecută, suporterii lui Fener au cerut demisia guvernului, despre care au afirmat că este responsabil pentru catastrofa umanitară ce a urmat celor două cutremure de peste 7 pe Richter, care s-au produs pe 6 februarie. Conform celui mai recent bilanț, peste 50 de mii de persoane din Turcia și Siria și-au pierdut viața.

Partida dintre Kayserispor și Fenerbahçe va avea loc sâmbătă, 4 martie. Echipa din Istanbul se află pe locul secund în campionat, la șase puncte în spatele rivalei Galatasaray.

Sursa: Reuters

Foto: Cenkertekin | Dreamstime

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday