Incendiul a izbucnit în jurul orei locale 2 dimineața, la o rafinărie a companiei petroliere Rosneft, în orașul Tuapse, regiunea Krasnodar. Tuapse se află pe coasta sudică a Rusiei, la aproximativ 240 km sud-est de peninsula Crimeea.

Potrivit martorilor, au fost auzite două explozii, iar rafinăria a fost atacată de “două aparate de zbor neidentificate” care au avariat sala cazanelor. Și autoritățile citate de Ria Novosti spun că “cel puțin o dronă a fost reperată”, iar în afara clădirii au fost găsite două cratere de aproximativ 1,5 metri adâncime. Incendiul nu a afectat niciun rezervor cu petrol și nu sunt raportate victime. 

De asemenea, aeroportul din Sankt Petersburg a suspendat temporar toate zborurile timp de câteva ore, în această dimineață, aparent din cauza unui obiect neidentificat, cu aspectul unei drone, observat deasupra orașului. Datele de pe site-ul Flight Radar arată că mai multe zboruri care se îndreptau spre Sankt Petersburg au fost întoarse din drum. Zborurile au fost reluate între timp.

Potrivit canalului de știri rusesc Baza, mai multe avioane de vânătoare au fost trimise în zonă pentru a investiga, însă autoritățile au refuzat să comenteze informația. 

Surse alternative: Reuters, Meduza

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday