“A fost un an extraordinar! Este o onoare pentru mine să fiu aici în seara asta şi să câştig acest premiu. Fără colegii mei de echipă nu aş fi reușit. Mi-am îndeplinit visul pe care îl aveam de mult timp”, a spus Messi, campion mondial cu Argentina în decembrie. Pe lângă Messi, au mai fost nominalizați la categoria “Cel mai bun fotbalist” și francezii Karim Benzema și Kylian Mbappé. Argentinianul a marcat de două ori în meciul contra Franței din finala Cupei Mondiale din Qatar.

Selecţionerul Argentinei, Lionel Scaloni, a fost desemnat cel mai bun antrenor al anului 2022. Ceilalți antrenori nominalizați au fost Carlo Ancelotti (Real Madrid) și Pep Guardiola (Manchester City). Emiliano Martinez, care evoluează în naționala Argentinei și la Aston Villa, a câștigat premiul pentru cel mai bun portar.

Spre deosebire de Balonul de Aur, decernat de revista franceză France Football, trofeul FIFA The Best este acordat chiar de către Asociația Federațiilor Internaționale de Fotbal, organizația internațională care “guvernează“ fotbalul, din 2016. Până acum, Cristiano Ronaldo și Robert Lewandowski au câștigat trofeul de două ori. 

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday