Cele mai multe astfel de incidente s-au înregistrat în oraşul Qom (profund conservator şi religios) de la sud de Teheran, începând cu sfârşitul lunii noiembrie. Potrivit ziarului Etemad, fete din cel puțin 14 școli, din patru oraşe diferite au fost vizate, inclusiv din capitala Teheran.

Elevele au raportat toxi-infecții respiratorii, iar câteva zeci au ajuns la spitale. Ministrul adjunct al Sănătății, Younes Panahi, a declarat pentru agenția de presă de stat IRNA că îmbolnăvirile au fost cauzate de otrăvirea deliberată cu ajutorul unor “compuși chimici […] pentru că anumite persoane au urmărit închiderea tuturor școlilor, în special a celor de fete”.

Videoclipurile difuzate de agențiile de știri de stat și de activiști pe rețelele de socializare surprind părinți furioși care solicită autorităţilor o explicaţie pentru aceste incidente. Ministerul Informațiilor și cel al Educației încearcă să-i găsească pe autorii acestor fapte, din ce în ce mai răspândite.

Otrăvirea fetelor care urmează școala are loc în contextul în care Iranul a fost zguduit de proteste, începând din toamna trecută, după moartea în arest a Mahsei Amini, în vârstă de 22 de ani, pentru o presupusă încălcare a regulilor religioase de vestimentație. Școlile și universitățile au fost adevărate centre de răspândire a protestelor. 

Sursă alternativă: Bloomberg

Foto: Anacoimbra | Dreamstime.com

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday