Serviciul Meteorologic francez a anunțat că din 21 ianuarie au fost înregistrate numai valori mici de precipitații, de sub un milimetru pe zi, o situație care nu s-a mai repetat din primăvara lui 2020.

În Italia, lacurile și râurile au înregistrat debituri neobișnuit de scăzute, în special în partea nordică a țării, unde nivelul precipitațiilor a fost cu 40% mai mic decât media normală. Potrivit Consiliului Național de Cercetare, acest lucru ar putea afecta producția de hidroenergie, nivelul rezervei de apă destinate agriculturii și chiar accesul la apă potabilă. În Veneția, din cauza nivelului scăzut de apă din canale, gondolele și celelalte ambarcațiuni nu au mai ieșit pe traseu.

În Spania, una dintre țările Europene cu cel mai ridicat risc de secetă, rezervele de apă sunt umplute la 50% din capacitate, față de 60% media ultimilor zece ani pentru această perioadă. În Catalonia, mai ales în Barcelona, situația este mult mai gravă, fiind impuse restricții la consumul apei.

Seceta se explică, ținând cont de faptul că ianuarie 2023 a fost a treia cea mai călduroasă lună de ianuarie din Europa, a arătat Serviciul Copernicus al Uniunii Europene. De asemenea, 2022 a fost al doilea cel mai călduros an prin care a trecut continentul, iar Marea Britanie, Spania, Franța și Italia au stabilit noi recorduri de temperaturi.

Surse alternative: France24, Euronews

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday