Reuters scrie, citând sub protecția anonimatului mai mulți oficiali sirieni, că atacul cu rachete executat de Israel a vizat în mod special locul de întâlnire unde experți sirieni și iranieni discutau despre producția de drone și rachete. Aceasta avea loc în subsolul unei clădiri rezidențiale, din interiorul unui complex securizat.
Oficialii militari sirieni au declarat pentru Reuters că printre persoanele ucise se numără un inginer civil al armatei siriene care a lucrat în cadrul Centrului de Studii și Cercetări Științifice din Siria, despre care statele occidentale spun că este o instituție militară ce dezvoltă rachete și arme chimice.
Un membru al delegației iraniene a fost și el ucis, însă nu este clar ce funcție avea acesta. Totodată, un inginer al Corpului Gărzilor Revoluționare Iraniene ar fi fost și el grav rănit și transportat la un spital din Teheran. Inginerul ar fi implicat într-un program secret de rachete coordonat de Gardienii Revoluției din Iran, mai explică Reuters, precizând că, la momentul atacului, clădirea vizată servea drept centru logistic al Gardienilor Revoluției.
La sfârșitul săptămânii trecute, presa din Siria a transmis că Israelul a efectuat lovituri aeriene cu rachete în mai multe zone din capitala Damasc, ucigând cinci persoane, printre care un soldat, și rănind alte 15. Preciza la acel moment că mai multe clădiri rezidențiale au fost avariate.
Sursa: Reuters
Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.
Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.