Putin a anunțat că Rusia își va suspenda participarea în Acordul de control al armelor nucleare. Susține că SUA dezvoltă noi astfel de arme și că țara sa va relua testele nucleare, în cazul în care și SUA vor face acest lucru.

Constituția Rusiei prevede ca președintele să rostească anual o adresare în fața Adunării Federale (camera superioară a parlamentului), cu privire la starea națiunii, dar anul trecut Vladimir Putin nu a ținut acest discurs. În discursul său de aproape două ore, președintele rus a vorbit foarte puțin despre războiul din Ucraina, dar a acuzat Vestul că este responsabil pentru începerea conflictului.

Putin s-a referit la situația economică a țării, despre care a spus că a performat peste așteptări, și a lăudat ”recoltele record” de cereale. Apoi a vorbit despre planurile de a dezvolta infrastructura țării și a anunțat mai multe măsuri pentru stimularea economiei. În final, Vladimir Putin a spus că Rusia își va suspenda participarea în Acordul de Control al armelor nucleare (New Start), dintre SUA și Rusia, și a adăugat că țara sa trebuie să fie pregătită să testeze arme nucleare, în cazul în care SUA vor face acest lucru înainte.

Principalele idei exprimate de acesta:

  • În discursul de azi vă voi spune care e situația în țară, într-un context dificil. Sunt schimbări majore ce se întâmplă în lume, sunt schimbări istorice. Acum aproape un an, pentru a ne proteja oamenii și ținuturile istorice, pentru a asigura securitatea și pentru a ne proteja față de regimul de la Kiev, am început operațiunea specială.
  • Începând din 2014, Donbas luptă pentru a-și prezerva limba și identitatea, în condițiile unei uri complete exprimate de regimul de la Kiev. Oamenii din Donbas au luptat și nu au cedat, au fost bombardați, blocați, au primit doar ură de la regimul de la Kiev. Au așteptat ca Rusia să vină să-i salveze. Am făcut tot ce era posibil pentru a rezolva această problemă pașnic, am avut răbdare în negocieri pentru a ieși din acest conflict oribil.
  • Noi pregătisem cu totul alt scenariu. Asigurările pe care le-am primit de la liderii din Vest cu privire la pacea din Donbas au fost minciuni, au tras de timp și au ascuns crimele politice ale regimului de la Kiev, ale abuzurilor pe bază de religie. În academiile și universitățile din Vest, antrenau unități naționaliste și trimiteau arme. Asta se întâmpla înainte de operațiunea specială. Negociau transporturi de avioane, sisteme de apărare antiaeriană. Vorbeau despre trimiterea armelor nucleare în Ucraina. NATO și statele vestice și-au construit baze la granițele noastre și antrenau soldați pentru viitorul teatru de război. Astăzi recunosc public asta, fără să le fie rușine.
  • Vorbesc despre înțelegerea de la Minsk ca și cum ar fi doar un spectacol, un show. Subliniez, când Rusia a încercat sincer să găsească soluții pentru pace, se jucau cu viețile oamenilor. Au jucat un joc murdar. Aceste minciuni și comportamentul lor cu două fețe le-am văzut în Yugoslavia, Irak, Siria. Sunt rușini pe care nu le vor putea spăla niciodată.
  • Am insistat să ne urmărim propriile interese, să ne protejăm poziția potrivit căreia nu ar trebui să fie război în lume. Am fost deschiși la dialog și am insistat ca Europa și restul lumii să fie bazate pe sisteme echitabile de securitate. Am propus partenerilor noștri aceste idei, dar am primit doar minciuni. Au fost și alte minciuni specifice – expansiunea NATO, sistemele aeriene instalate în Europa și dezvoltarea unor baze militare aproape de granița cu Rusia.
  • Nicio altă țară nu are atât de multe baze cum au SUA în toată lumea. Planeta e acoperită bazele lor, am văzut că au ieșit din înțelegerea privind rachetele cu rază medie și lungă, dar și din alte înțelegeri privind pacea în lume.
  • În decembrie 2021, am transmis oficial Statelor Unite și Europei cererea noastră de garanții de securitate. Am primit un refuz direct și a devenit clar că reacția era demonstrată, iar pericolul pentru noi creștea.
  • Nu am avut dubii că până în februarie 2022, totul era pregătit pentru operațiuni militare ale Ucrainei în Donbas, unde regimul de la Kiev, prin atacuri de artilerie și  aviație, a confirmat că vrea să atace Donbasul. Au bombardat, au terorizat. Totul era complet diferit de documentele acceptate de consiliul de securitate al ONU. Repet, ei au început războiul, iar noi am folosit forța pentru a-l opri.
  • Câți bani a cheltuit Vestul pentru a sprijini regimul de la Kiev?  – Cele mai mari șapte țări din lume au oferit doar 16 miliarde de dolari ca ajutoare pentru alte țări sărace și au încercat la schimb subjugarea acestor țări. Dar cu acești bani ei continuă să finanțeze războiul și să ofere armament acestor țări. Conferința lor de securitate (de la Munchen) a fost plină de acuzații la adresa Rusiei, pentru ca toată lumea să uite că în ultimii zece ani, Vestul n-a făcut decât să înceapă războaie. Nu noi am venit cu aceste cifre din burtă, ci ei le-au oferit. 900 de mii de oameni au murit ca urmare a războaielor pornite de SUA. Vor să șteargă asta din memoria colectivă.
  • Amintesc că în anii 30, țările vestice au deschis calea pentru nașterea Germaniei naziste. În acest secol, fac asta în Ucraina. Cine știe istorie, știe că din secolul 19, imperiul Austro-Ungar făcea același lucru, iar singurul obiectiv a fost să rupă teritorii de legăturile cu țara noastră.
  • Au susținut lovitura de stat din 2014 (de la Kiev, referire la Maidan – nr), un atac sângeros și neconstituțional, apoi s-au comportat ca și cum nimic nu s-a întâmplat. Baza ideologică pentru asta a fost rusofobia. Este păcat să spui că una dintre unitățile din Armata Ucrainei a fost numită Azov. Este un nume care provine de la o unitate germană nazistă. Au simboluri naziste pe uniformele lor, cum aveau și naziștii insignele. Au Wermarchtul pe tancuri, iar neonaziștii nici nu se mai ascund.
  • Pentru regimul de la Kiev, poporul ucrainean nu înseamnă nimic. Ucraina este o bază de antrenament pentru ei. Nu voi vorbi de planurile din Vest pentru a crește ajutorul militar, dar cu cât mai mare este raza de acțiune a acestor sisteme, cu atât mai mult trebuie să înaintăm în granițele lor pentru a scăpa de aceste pericole.
  • Elitele din Vest vor să distrugă Rusia, să transforme conflictul dintr-unul local într-unul global. Vom acționa corespunzător. Vorbim despre existența noastră, este o problemă existențială. Este imposibil să învingi Rusia pe câmpul de luptă. Vor ataca informatic și vor ținti populația tânără. Întorc realitatea istorică, luptă împotriva culturii noastre, a organizațiilor religioase. Au distrus familii, identități naționale, abuzează copii, iar asta e normal pentru Vest. Recunosc căsătoriile între persoane de același sex.
  • În orice religie din lume, familia este compusă de un bărbat și o femeie, dar până și textele sfinte sunt supuse dezbaterii. Biserica Anglicană plănuiește să accepte un zeu care nu are gen, ce poți să mai spui la asta?
  • Milioane de oameni din Vest sunt conduși către distrugere spirituală. Elitele înnebunesc, iar pentru asta nu există niciun leac, se pare. Datoria noastră e să ne protejăm copiii de Vestul decadent. Este foarte clar că Vestul va continua să încerce să destabilizeze societatea rusă. Vor folosi orice împotriva noastră, au avut aceeași atitudine, ură pentru toată lumea. Așa a fost mereu.
  • Exprim recunoștință cetățenilor din Luhansk, Donețk, Herson, Zaporijie, voi înșivă v-ați decis soarta. Chiar dacă lângă voi aveau loc acțiuni militare, ați ales să fiți cu Rusia, cu Patria-Mamă. Ne plecăm în fața voastră.
  • Avem un plan de a reforma forțele militare până în 2025, lucrăm la el, îl corectăm pe parcurs. Sunt pași pentru întărirea Armatei, a flotei și a marinei. Nivelul de pregătire al forțelor nucleare este la 91%. Luând în considerare rapoartele pe care le-am primit, trebuie să ajungem la acest nivel pentru marină și armată.
  • Vestul a început un război nu numai militar, dar și un război economic. Nu vor avea succes nicăieri. Inițiatorii sancțiunilor se pedepsesc singuri, au crescut prețurile în propriile țări, au închis fabrici, le spun cetățenilor lor că rușii sunt de vină.
  • Mulțumită guvernului, oamenilor din câmpul muncii, am reușit să păstrăm sistemul financiar intact. La sfârșitul lui 2022, PIB-ul țării s-a redus 2,2%. Ei spuneau că o să scadă cu 20-25%, iar calculele noastre arată că e de -2,9%, eu cred că 2,2% din PIB a fost scăderea.
  • În mod general, noi suntem sursa produselor pe care le cumpără vestul, dar noul model de dezvoltare din Rusia a fost țintit. Occidentul a încercat să obțină produse rapid, iar ca rezultat, noi am vândut resurse precum petrolul, gazele, iar banii nu au fost investiți cum trebuie.
  • Am obținut rezultate vizibile, dar subliniez că trebuie să luăm în considerare condițiile în care afacerile mari au ajutat statul. Tehnologiile erau din vest, materia primă din vest, iar capitalul s-a dus, normal, spre vest. În loc să creștem producția internă, în loc să creăm locuri de muncă la noi în țară, acest capital a fost cheltuit pentru iahturi. Primul val de bani a fost cheltuit pe bunuri de consum din vest. Când ai bogății, așa îți educi și copiii. A fost dificil pentru stat să prevenim asta.
  • Rusia este o țară deschisă și o civilizație unică. Noi nu pretindem că suntem speciali, dar asta e civilizația noastră. Strămoșii noștri ne-au transmis-o, iar noi o dăm mai departe. Ne bazăm pe tradițiile și valorile noastre.
  • Vreau să subliniez un lucru – la începutul lui februarie 2023, a fost o declarație NATO și o cerere către Rusia referitoare la armele strategice. Au cerut inspectarea bazelor noastre. Dar ei nu ne permit să le inspectăm bazele lor.
  • Vă atrag atenția că nu le vom permite astfel de inspecții ale obiectivelor noastre militare. Solicitările lor vor rămâne fără răspuns sau vor fi refuzate pe baze formale. SUA și NATO spun tot timpul că obiectivul lor este de a distruge strategic Rusia. Dacă e așa, de ce mai vor să vadă la obiectivele noastre strategice din industria nucleară?
  • Ne-au cerut să devenim participanți la un acord privind armele nucleare. Considerăm că o astfel de punere a problemei este inutilă. Arsenal nuclear are și Marea Britanie, nu doar SUA.
  • Un prim acord privind armele nucleare a fost încheiat între Rusia și SUA în 1991. Atunci, SUA și Rusia nu se considerau dușmani. Acordul în vigoare are o condiție importantă despre indivizibilitatea securității, dar SUA au ieșit din el.
  • Pas cu pas, au demontat sistemul de securitate mondială și au planificat războaie în toată lumea, cu scopul de a distruge arhitectura relațiilor internaționale creată după Al Doilea Război Mondial. După căderea URSS, au încercat să-și reafirme dominația globală, fără a mai ține cont de interesele actuale ale Rusiei.
  • S-a schimbat situația din 1945 până acum, s-au format alte centre de influență. Este inacceptabil că SUA încearcă să aducă lucrurile doar în favoarea lor, a propriilor interese egoiste. NATO dă semnale sub forma unor ultimatumuri ca Rusia să îndeplinească inclusiv acordul de securitate privind armele strategice. Noi ne vom comporta în consecință.
  • Reiterez faptul că noi nu ieșim din acordul nuclear. Pur și simplu SUA și-a încetat participarea. Ne întrebăm ce pretenții au țări precum Franța și Marea Britanie și cum vom lua în considerare arsenalul lor strategic. Vorbim de potențialul de atac al NATO. Expiră termenul de valabilitate al facilităților nucleare, știm că SUA vor elabora noi arme nucleare. Avem aceste informații, pentru că ROSATOM și ministerul Apărării știu bine ce se întâmplă. Dacă SUA vor face teste nucleare, nici noi nu vom fi mai prejos, vom face și noi.

Folosim cookies