Mai multe publicații britanice semnalează faptul că roșiile, castraveții și ardeii încep să dispară de pe rafturile hipermarketurilor din Anglia. Temperaturile inițial ridicate din Europa și Africa, dar care au scăzut rapid în februarie, au afectat randamentul culturilor, astfel încât castraveții au fost “incredibil de puțini”, iar ardeii nu s-au mai copt. 

Roșiile din magazinele din Marea Britanie sunt importate din Maroc, Olanda și Spania, iar în urma Brexitului, piața marocană a devenit mult mai importantă. Însă, anul acesta, culturile din Maroc au fost slabe din cauza inundațiilor și a temperaturilor scăzute, iar prețul îngrășămintelor a crescut semnificativ din cauza războiului. De asemenea, recoltele din Spania au fost afectate de temperaturile mai reci, persistente.

Pentru a gestiona problema aprovizionării, supermarketurile britanice vor apela la ajutorul fermierilor locali. Un purtător de cuvânt al Asociației britanice a cultivatorilor de tomate a declarat că “sezonul roșiilor britanice va începe în curând și ne așteptăm la un volum semnificativ de roșii englezești pe rafturi, înainte de sfârșitul lunii martie. Ca urmare a micșorării cantităților importate, prețul mediu al unui kilogram de roșii a crescut în ultimul an cu 20%.

Surse alternative: The Telegraph, BBC

Foto: ColleenMichaels | Dreamstime

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday