Familia actorului american a transmis într-o postare pe instagram că afazia, boala inițială cu care a fost diagnosticat Bruce Willis în luna martie 2022, a evoluat în ultimul an la demență fronto-temporală, care-i afectează capacitățile de vorbire și de înțelegere, printre altele.

View this post on Instagram

 

A post shared by Demi Moore (@demimoore)

Boala de care suferă actorul nu poate fi tratată și face parte din categoria bolilor cerebrale, alături de Parkinson sau Alzheimer. Membrii familiei au transmis că prin atenţia mediatică care îi este oferită actorului, speră la creşterea interesului pentru cercetarea și dezvoltarea unui tratament. 

Potrivit experților, demența fronto-temporală este un “termen generic pentru un grup de tulburări cerebrale care afectează în principal lobii frontali și temporali ai creierului. Aceste zone ale creierului sunt în general asociate cu personalitatea, comportamentul și limbajul”.

Bruce Willis și-a început cariera în anii 80 și a jucat zeci de roluri, fiind cel mai bine cunoscut pentru seria “Die Hard” care a debutat în 1988. Un an mai devreme, a fost recompensat cu premiul “Globurile de Aur” pentru rolul jucat în comedia “Maddie si David”. A mai jucat în filmele “Pulp Fiction” (1994), “The Sixth Sense” (1999), “Unbreakable” (2000) sau “Sin City” (2005).

Surse: CNN, BBC

Foto: Laurence Agron | Dreamstime

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday