Administrația Națională pentru Siguranța Traficului pe Autostrăzi (NHTSA) a redactat un raport în care explică faptul că “sistemul Full Self-Driving Beta, disponibil pe unele vehicule Tesla, permite mașinilor să acționeze într-o manieră imprevizibilă și periculoasă în intersecții. Concret, softul face ca mașinile să folosească benzile de schimbare a direcției pentru a merge înainte, să nu oprească complet la semnul de circulație Stop și să trecă pe semnalul galben al semaforului fără niciun fel de măsuri de precauție. În același timp, este posibil ca sistemul să nu răspundă suficient de prompt la semnele de circulație pentru limitarea vitezei”.

În acest sens, autoritatea americană a cerut Tesla să recheme în service 362 de mii de mașini dotate cu această opțiune. Reuters scrie că sunt vizate vehiculele din seria Modelul S (fabricate între 2016 și 2023), Modelul X, Modelul 3 (2017-2023) și Modelul Y (2020-2023). Opțiunea “Full Sef-Driving Beta” costă 15 mii de dolari. Deși Tesla a transmis că va actualiza sistemul, fără a rechema mașinile, dar a precizat că nu este de acord cu raportul NHTSA.

Tehnologia Full Self-Driving Beta face parte din suita Tesla pentru asistență a șoferului, numită Autopilot și care permite vehiculelor să se manevreze singure, în anumite condiții. Este folosită de sute de mii de deținători de vehicule electrice Tesla, dar autoritățile americane recomandă șoferilor să rămână cu mâinile pe volan chiar dacă sistemul funcționează, ca măsură de precauție. 

Spre sfârșitul anului trecut, autoritățile din SUA au deschis o anchetă împotriva Tesla, după mai multe accidente raportate, pentru introducerea neautorizată a tehnologiei Autopilot. Decizia autorităților federale de e cere Tesla să-și actualizeze propriul soft este însă un eveniment rar, având în vedere și numărul extrem de mare de vehicule afectate.

Surse: Reuters, The Washington Post

Sursa Foto: Melpomenem / Dreamstime

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday