Oficialii guvernamentali nu au comentat încă public situația, însă fotografiile și videoclipurile de pe rețelele de socializare arată o mulțime de bătrâni adunați în fața unui parc din centrul orașului Wuhan, pentru a-și exprima nemulțumirea față de reducerea indemnizatiei lunare pentru beneficii medicale de la 260 de yuani (38 dolari) pe lună la 83 de yuani (12 dolari).

La fața locului pot fi observați și polițiști. Potrivit Reuters, au existat îmbrânceli între forțele de ordine și populație, dar nu există informații despre posibile arestări.

Protestul de azi este cel puțin al doilea într-o săptămână la Wuhan, care găzduiește peste 11 milioane de oameni. Deși guvernul nu a comentat direct protestul de săptămâna trecută, potrivit CNN, autoritățile sanitare din Wuhan au emis ulterior o declarație în care au recunoscut că reforma include “reducerea beneficiile medicale pe termen scurt”, dar au precizat că acest lucru “va aduce beneficii celor bolnavi și populației în vârstă” în anii următori.

Bătrânii din China reprezintă o cincime din cei 1,4 miliarde de locuitori ai săi, numărul celor peste 60 de ani crescând la 280 de milioane anul trecut. Populația țării a scăzut anul trecut pentru prima dată în mai bine de 60 de ani, pe fondul unei crize demografice acute, cu implicații semnificative în încetinirea economiei și povara susținerii persoanelor vârstnice.

În timp ce demonstrațiile și expresiile de nemulțumire sunt puternic controlate în China, frustrările legate de mijloacele de trai și problemele de mediu conduc adesea la proteste publice la scară mică, la nivel local.

Protestul de la Wuhan, unde au fost documentate primele cazuri de Covid-19 în urmă cu mai bine de trei ani, pare a fi cea mai recentă manifestare de frustrare publică, în timp ce țara se confruntă cu consecințele politicii stricte de zero Covid, care a fost relaxată la sfârșitul anului trecut pe fondul demonstrațiilor de la nivel național și a presiunii costurilor în creștere.

China a înregistrat una dintre cele mai proaste performanțe economice din ultimele decenii în 2022, potrivit statisticilor oficiale, iar guvernele locale și-au găsit bugetele epuizate după trei ani de zile în care au susținut testarea Covid în masă și carantinele stricte.

Surse alternative: CNN, Reuters

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday