Europa a cunoscut un ianuarie excepțional de cald, fiind a treia cea mai călduroasă lună ianuarie înregistrată vreodată, potrivit datelor de la Serviciul Copernicus pentru Schimbări Climatice al UE, iar temperaturile au fost mai mari cu 2,2 grade Celsius decât media din 1990 până în 2020. La nivel global, au fost cu 0,25 de grade peste media ultimilor 30 de ani. În SUA, Canada și Mexic s-au înregistrat, de asemenea, temperaturi peste medie. 

Au fost înregistrate și niveluri record de topire a gheții marine din Antarctica. Cantitatea de ocean acoperit de gheață a fost cu 31% sub medie, cel mai scăzut nivel înregistrat vreodată, și semnificativ sub recordul anterior stabilit în 2017. Spre deosebire de Arctica, unde gheața din mare se topește de zeci de ani, gheața Antarcticii este foarte schimbătoare. După ani de creștere, gheața din Antarctica a început să scadă din 2016, iar regiunea raportează acum minime record. Întinderea gheții a fost cu 4% sub medie, Marea Barents și teritoriul insular Svalbard fiind cele mai afectate, au arătat datele Copernicus.

Luna ianuarie a început cu un val de căldură, iar în ziua de Anul Nou au fost doborâte recordurile de temperatură în cel puțin opt state de pe continent. Balcanii, estul Europei, Finlanda, nord-vestul Rusiei și Svalbard, arhipelagul arctic din largul coastei Norvegiei, au înregistrat temperaturi deosebit de ridicate în ianuarie, potrivit Copernicus, care analizează miliarde de date culese de sateliți, nave, aeronave și stații meteorologice din întreaga lume.

Deși luna ianuarie 2023 este excepțională, aceste temperaturi extreme rămân un indiciu tangibil al efectelor schimbărilor climatice pentru multe regiuni și pot fi înțelese ca un avertisment suplimentar privind viitoarele evenimente extreme”, a declarat Samantha Burgess, director adjunct al Serviciului Copernicus pentru Schimbări Climatice.

Potrivit Organizației Meteorologice Mondiale, Europa se încălzește mai repede decât orice altă regiune, deoarece poluarea cauzată de încălzirea planetei împinge temperaturile către praguri critice de încălzire. Continentul se confruntă cu incendii de vegetație, valuri de căldură și perioade de secetă.

Temperaturi sub medie au fost înregistrate în țări precum Siberia, Afganistan, Pakistan și Australia. Unii oameni de știință au indicat că încălzirea din Arctica este unul dintre motivele din spatele crizelor extreme de temperatură cu care populația continuă să se confrunte, chiar dacă iernile devin mai calde în general.

Surse alternative: Copernicus, CNN

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday