Un oficial american de rang înalt din cadrul Departamentului de Stat a declarat că balonul chinezesc care a survolat spațiul aerian al SUA era capabil de a intercepta semnalele canalelor de comunicații de pe teritoriul american” și face parte dintr-o flotă de baloane chinezeşti special dezvoltate pentru a efectua operaţiuni de supraveghere în peste 40 de ţări, din cinci continente”.

Oficialul a mai precizat că imaginile de înaltă rezoluție capturate de avioanele americane în timpul survolurilor au dezvăluit că balonul era capabil să colecteze informații mult mai sensibile decât cele captate de un balon meteorologic. Balonul doborât de avioanele americane dispunea de multe antene capabile să colecteze și să geolocalizeze semnalele canalelor de comunicații”, cât şi de panouri solare mari, cu scopul de a alimenta senzorii de colectare de informații, mai scrie CNN. Departamentul de Stat a mai transmis că entitatea care a dezvoltat balonul are legături directe cu armata chineză.

Reamintim, Beijingul a transmis anterior că balonul este de fapt o navă de cercetare meteorologică și și-a exprimat nemulțumire și protestul puternic față de decizia autorităților americane de a doborî nava de cercetare.

Surse alternative: Washington Post, CNN

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday