Financial Times a identificat cel puțin 16 nave care transportă acum țiței rusesc și care fac parte din “flota fantomă” a Iranului, folosită până acum pentru a livra petrol iranian, o activitate supusă sancțiunilor americane. Publicația explică faptul că înainte de noiembrie, când au intrat în vigoare noi sancțiuni împotriva Rusiei, doar nouă din acele nave au parcurs rute comerciale cu Rusia.

Analiștii au descris faptul că Rusia încearcă în acest fel să îşi protejeze principala sursă de venituri din export în fața sancțiunilor, cum ar fi plafonul de preț impus de țările din G7. Totodată, îi ademenește pe operatorii de cargouri cu tarife avantajoase.

Svetlana Lobaciova, analist de petroliere la brokerii EA Gibson din Londra, a explicat de ce navele din “flota fantomă” s-au orientat către livrările de petrol rusesc: “Tarifele oferite sunt cu cel puțin 50% peste ratele normale de piață, și ar putea fi chiar mai mari de 100% în unele cazuri”. FT nu exclude ca această schimbare de direcție să fie sursa unor eventuale tensiuni între Rusia și Iran. Cu toate acestea, explică jurnaliștii, Iranul cooperează cu Moscova în materie de politică petrolieră prin OPEC+ și s-a demonstrat a fi un susținător-cheie al președintelui Vladimir Putin.

Publicația a identificat navele din flota fantomă iraniană după ce a analizat o listă de 288 de vapoare pentru care au fost lansate plângeri de încălcare a sancțiunilor impuse Iranului. Totodată, FT a folosit şi imagini din satelit şi date despre încărcătura şi traseul cargourilor.

Studiul mai arată că unele dintre navele care deservesc în prezent traseul rus sunt nave identificate anterior ca făcând probabil parte din flota obscură a Moscovei, pe care brokerii navali au estimat-o la aproximativ o sută de efective, alcătuită în decursul anului trecut. 

Investigația integrală pe Financial Times

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday