Ministerul de Externe informează că ”Ambasada României la Ankara a fost contactată pe telefonul de urgență al misiunii diplomatice de către un grup de studenți Erasmus, cetățeni români, care se aflau cazați la un hotel din localitatea Kahraman Maraş, Turcia, afectată de cutremurul produs la 6 februarie 2023”. Aceștia au solicitat asistență consulară și sprijin pentru repatriere.

Ulterior, Guvernul României a precizat că cei nouă studenți și profesorul coordonator vor fi aduși în țară cu aeronava care va transporta echipele de salvatori români către Turcia. ”Guvernul anunță că astăzi vor fi aduși în țară cei nouă studenți români și profesorul care au cerut repatrierea în urma cutremurului din Turcia”, precizează instituția într-un comunicat.

Reamintim că în noapte de duminică spre luni, un cutremur de 7,8 grade pe Richter a avut loc în Turcia. Seismul s-a simțit până în Liban, Grecia, Siria, Israel și Cipru și a fost urmat, la circa zece minute, de o replică de 6,7 Richter, iar apoi de mai multe cutremure de 5 pe Richter. Până acum, 640 de persoane au fost declarate decedate, însă este de așteptat ca bilanțul victimelor să crească dramatic. Institutul american de geofizică (USGS) estimează că numărul victimelor ar putea ajunge la zece mii.

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday