Inspectoratul General pentru Situații de Urgență anunță că fenomenele meteo din ultimele 24 de ore (viscol, ninsori abundente și vânt puternic) au afectat 40 de localități din 18 județe (Alba, Arad, Argeș, Bihor, Brăila, Buzău, Caraș-Severin, Cluj, Constanța, Dolj, Galați, Gorj, Hunedoara, Mureș, Sălaj, Sibiu, Timiș, și Tulcea).

Salvatorii au intervenit pentru deblocarea mai multor autovehicule înzăpezite, precum și pentru degajarea a 48 copaci, 6 stâlpi de electricitate și mai multe cabluri electrice, care au avariat 11 autoturisme, 3 case, 13 imobile, 1 anexă gospodărească.

În 14 județe (AB, AG, BR, BV, BZ, CS, CT, CV, DB, GJ, HD, PH, SB şi VL) a fost necesară activarea Centrelor Județene de Coordonare și Conducere a Intervenției.

Noaptea trecută, două avalanșe s-au produs în munții Făgăraș, una dintre ele afectând Cabana Capra, unde au fost surprinse aproximativ 50 de persoane și 30 de autoturisme. Conform ultimelor informații, turiștii nu prezintă probleme medicale.

În ceea ce privește traficul rutier, un tronson de autostradă (A1 Sibiu-Deva, tronsonul Boița-Cunța), trei drumuri naționale și șapte drumuri județene sunt blocate din cauza zăpezii. Circulația este restricționată pe trei drumuri naționale.

La acest moment se intervine în județele Alba, Argeș, Bihor, Brăila, Buzău, Caraș-Severin, Cluj, Constanța, Galați, Gorj și Sibiu pentru deblocarea mai multor autoturisme blocate în zăpadă, pentru degajarea copacilor căzuți pe carosabil, cât și pentru îndepărtarea zăpezii de pe carosabil.

Având în vedere că mai multe județe din sud-estul, nordul și centrul țării se află sub atenționare meteorologică până astăzi la ora 20.00, situația este în dinamică, iar evoluția acesteia va fi atent monitorizată pentru dispunerea imediată a măsurilor care se impun, astfel încât situațiile de urgență înregistrate să fie gestionate în mod eficient“, mai transmite IGSU.

Foto: IGSU/Facebook

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday