foto: tanc Leclerc

Ministerul român al Apărării anunță, într-un comunicat de presă, că aproximativ 600 de militari francezi, cu 200 de vehicule militare din cadrul Grupului de Luptă dislocat în România, participă la un exercițiu de tragere de luptă. Antrenamentul se desfășoară de astăzi până vineri, la Centrul Secundar de Instruire pentru Luptă al Forțelor Terestre Române, din județul Galați.

Scopul acestui exercițiu este, în principal, antrenarea capacității rapide de dislocare și executarea unei misiuni de luptă, într-un scenariu fictiv, în cadrul unei operațiuni NATO conforme articolului 5 (de apărare reciprocă între aliați). Vor fi executate și trageri de luptă cu tancuri Leclerc, principalele mijloace de lovire ale Grupului.

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday