Examenul se va desfășura în colaborare cu Universitatea de Medicină și Farmacie “Carol Davila” din București și va fi organizat în mod similiar cu cel din luna noiembrie 2022. Va avea o durată de patru ore, în care trebuie rezolvate teste de tip grilă cu două sute de întrebări.

Potrivit unei declarații făcute de Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, multe din locurile rămase neocupate în sesiunea din toamna anului 2022 au fost în specialități deficitare, precum medicina de urgență, medicina de familie, chirurgie generală, neonatologie. Continuarea pregătirii pentru tinerii medici este esențială și (…) am luat măsurile necesare pentru a oferi această nouă posibilitate absolvenților de medicină care nu au ocupat un loc în sesiunea precedentă a concursului de rezidențiat. Trebuie să ne asigurăm că tinerii medici au un loc de muncă și, totodată, sprijin în ocuparea tuturor locurilor disponibile, inclusiv în specialitățile deficitare”.

Lista locurilor și posturilor disponibile se regăsește pe site-ul rezidentiat.ms.ro.

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday