CNN scrie în analiza sa, citând un raport al Pentagonului privind puterea militară a Chinei, publicat anul trecut, că Marina Beijingului a reușit să o depășească, în termeni de mărime, pe cea a SUA în 2020 și dispune acum de aproximativ 340 de nave de război. Pentagonul precizează tot în același raport că se așteaptă ca flota chineză să ajungă la peste 400 de nave de război în următorii doi ani.

Pe de cealaltă parte, Marina SUA are sub 300 de nave, iar obiectivul Pentagonului este creșterea capacității la 350 de nave de război, cu echipaj, până în 2045, mult sub China, mai scrie CNN.

În acest context, Sam Tangredi, profesor la Naval War College din SUA a avertizat Pentagonul că, “aproape de fiecare dată, cea mai mare flotă câștigă războiul”. CNN mai explică faptul că Sam Tangredi, fost căpitan în cadrul Marinei SUA, a analizat 28 de războaie navale, începând de la războaiele antice Greco – Persiane din anul 500 Î.Hr. și până la evenimentele din timpul Războiul Rece. Expertul a constatat că doar în trei dintre cele 28 de cazuri analizate, tehnologia a reușit să asigure victoria în fața unui număr mai mare de nave militare. 

Toate celelalte războaie au fost câștigate datorită unui număr superior de efective militare navale sau, atunci când numărul acestora este egal, de strategii mai bune sau de cunoștințele superioare în termeni de război ale amiralilor. Toate aceste calități sunt complementare, pentru că a opera o flotă largă implică în general o pregătire mai intensă a militarilor și este adesea un indicator al faptului că liderii sunt preocupați de cerințe strategice”, a mai explicat profesorul american.

În general, arată expertul, pentru a putea avea o șansă la victorie în cazul unui potențial război naval cu China, în apele Pacificului, SUA trebuie să dispună de o tehnologie mult mai avansată, având în vedere că este depășită numeric. Cu toate acestea, situația în care tehnologia învinge numărul mai mare de efective militare nu este întotdeauna garantată. 

Spre exemplu, arată analiza CNN, deși Japonia dispunea de o tehnologie de război mai avansată a navelor, SUA a ieșit victorioasă în cel de-Al Doilea Război Mondial, datorită numărului mai mare de nave și submarine. Publicația americană mai scoate în evidență faptul că există motive de îngrijorare cu privire la capacitatea industriei americane de a ține pasul cu cererea de efective militare a Ucrainei și de a menține în același timp stocurile de arme la niveluri adecvate.

Analiza integrală pe CNN

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday