Pe baza datelor culese începând cu 1861, Institutul Leibniz pentru Cercetări Economice de la Universitatea din München (ifo Institute) a comparat perioadele de guvernare divizată cu perioadele în care partidul președintelui american deținea majoritatea în ambele camere ale Congresului. Între 1861 și 2021, SUA au avut un singur partid care controlează atât Congresul, cât și președinția în 89 de ani, și un guvern divizat în 72 de ani.

Creșterea economică a SUA a fost în medie de aproximativ 4,2% pe an, atunci când președintele, cât și reprezentanții ambelor camere ale Congresului aparțineau aceluiași partid”, a declarat cercetătorul ifo, Niklas Porafke, adăugând că, “În cadrul unui guvern divizat, când Congresul nu era controlat de partidul președintelui, cifra era de doar 2,6% pe an”.

De fiecare dată când Președintele și majoritatea Camerei Reprezentanților nu au aparținut aceluiași partid, așa cum este cazul și acum, creșterea economică a fost de doar 2,8%.

Camera Reprezentanților are competența de a introduce legislație bugetară și fiscală și are mai multe competențe de reglementare în ceea ce privește Președintele. Deși Senatul nu poate introduce legi din domenii precum cel bugetar și fiscal, are mai multe puteri de reglementare decât Camera. Deoarece majoritatea republicană din Camera Reprezentanților poate influența deciziile politice, ar putea inversa o parte din politica economică expansivă instituită de obicei de democrați. În ce măsură aceste modele istorice se repetă, va deveni clar în următorii doi ani”, a precizat Porafke. 

Sursă: ifo Institute

Foto: Kmiragaya | Dreamstime.com

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday