India țintește o producție anuală de cinci milioane de tone de hidrogen verde până în 2030, și o reducere cu circa 50 de milioane de tone a emisiilor sale de carbon. Acest tip de hidrogen va fi o sursă de energie nepoluantă, despre care se preconizează că ar putea înlocui gazele naturale și ar putea fi transportat prin actualele rețele de conducte ale acestora.

Ministrul informațiilor din India a explicat faptul că în urma acestei finanțări, costul pentru producerea hidrogenului verde va scădea cu 20%, într-un orizont de timp de cinci ani, iar acest tip de combustibil va deveni mai accesibil: Scopul nostru este de a face din India un centru global al hidrogenului verde. Vom face eforturi pentru a produce cel puțin 10% din cererea globală, până în 2030″.

Hidrogenul verde este obținut prin divizarea apei în cadrul electrolizei și este folosit apoi ca sursă de electricitate în procesul invers. În timpul procedurii, nu sunt emise gaze cu efect de seră. Statele Unite și UE au început deja să investească, la rândul lor, sume importante în proiectele care stimulează folosirea acestei surse de energie. 

Sursa: Ministerul Energiei din India

Foto: Audioundwerbung | Dreamstime.com

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday