Conform Ministerului bielorus al Apărării, citat de presa de stat din Belarus și de TASS, racheta ar fi căzut azi-dimineață în regiunea Brest, aproape de frontiera dintre Ucraina și Belarus. Publicația bielorusă Belta susține că autoritățile de la Minsk iau în considerare posibilitatea ca racheta să fi fost lansată de pe teritoriul Ucrainei, însă și-a ratat ținta (o rachetă rusească) și a zburat deasupra teritoriului Belarus. 

Și agenția rusă de presă TASS a citat un comunicat emis de biroul de presă al Ministerului Apărării din Belarus, care susține că racheta a căzut în apropierea orașului Ivanava, din regiunea Brest. 

Reuters explică faptul că rachetele S-300 sunt de proveniență sovietică și sunt acum folosite atât de Rusia cât și de Ucraina. S-300 sunt rachete antiaeriene cu rază de aproximativ 70 km și sunt folosite în special împotriva aeronavelor. Pentru că are stocuri foarte mari de rachete S-300, Rusia le folosește și ca rachete sol-sol, de bombardament, însă este cunoscut faptul că acestea sunt imprecise. Totodată, este dificil de interceptat o rachetă care zboară după o altă rachetă sau după aeronavă. Racheta pe care autoritățile de la Minsk susțin că au doborât-o pare a fi același tip precum cea care a căzut în Polonia în luna noiembrie. Belarus a permis Moscovei să folosească teritoriul său pentru a obține un avantaj în războiul cu Ucraina, dar guvernul de la Minsk insistă cu nu intenționează să ia parte la conflict.

Surse: Belta, Reuters

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday