Exporturile de gaze prin conducte ale companiei rusești către principalele piețe externe s-au înjumătățit în acest an, după invazia Rusiei în Ucraina. Directorul general al Gazprom, Alexei Miller, a estimat că în acest an a fost exportată o cantitate de 100,9 miliarde de metri cubi, în scădere cu 46% comparativ cu anul trecut. 

În ceea ce privește producția de gaze, aceasta a scăzut la 412,6 miliarde de metri cubi în acest an, cea mai mică producție din ultimii 14 ani, înregistrându-se un declin de aproape 20% față de anul trecut.

Livrările Gazprom către Europa, cel mai mare client al său, s-au redus în ultimele luni din cauza războiului. Aproape toate rutele majore ale conductelor care livrează gaz rusesc au fost compromise într-un fel sau altul, observă Bloomberg, în timp ce livrarea către unele țări europene a fost întreruptă complet la începutul anului după ce acestea au refuzat să plătească în ruble.

De asemenea, în urma exploziilor care au avut loc la gazoductele Nord Stream 1 și 2 în luna septembrie, exporturile de gaze către Germania au fost oprite. În prezent, gazul ajunge în Europa doar printr-un singur punct al graniței Rusiei cu Ucraina și printr-o parte a conductei TurkStream care traversează Turcia spre Ungaria și Serbia. 

Surse alternative: Bloomberg, Reuters

Foto: Volodymyr Kodovbetskyy | Dreamstime.com

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday