Rusia. Armata Ucraineană a lovit azi-noapte din nou baza aeriană strategică Engels. Aflată la 700 de kilometri de linia frontului, aceasta găzduiește bombardierele capabile să efectueze atacuri nucleare. Ministerul rus al Apărării susține că a doborât mai multe drone, dar recunoaște și că resturile acestora ar fi ucis trei soldați ruși.

Pe rețelele rusești de socializare circulă imagini înregistrate de camerele de supraveghere din Saratov, oraș aflat în imediata vecinătate a bazei aeriene Engels, ce par a arăta una sau mai multe explozii puternice.

Aflată tocmai pe Volga, la sud-est de Moscova și la peste 700 de kilometri de linia frontului, Engels găzduiește bombardierele nucleare TU-160 și TU-90 ale Rusiei și a mai fost lovită de ucraineni pe 5 decembrie. Imediat după aceea, Armata Rusă a răspuns cu un val de rachete trase asupra infrastructurii civile a Ucrainei.

Ministerul rus al Apărării susține acum că baza a fost atacată azi-noapte cu drone care au venit la altitudine joasă, dar care ar fi fost interceptate de apărarea antiaeriană. Totuși, recunoaște că trei militari ar fi murit ca urmare a prăbușirii resturilor de rachetă, însă avioanele și echipamentele nu ar fi fost afectate. Imaginile sugerează însă o explozie mult mai puternică decât cele produse de rachetele antiaeriene și este posibil ca în realitate atacul ucrainean să își fi atins ținta.

Analiștii ruși critică destul de dur incapacitatea Armatei Ruse de a apăra una dintre cele mai importante facilități militare, fapt ce știrbește reputația de putere nucleară a Rusiei.

Nu este clar ce tip de armament folosesc ucrainenii, în condițiile în care SUA și țările NATO nu le-au furnizat până acum oficial muniții cu rază mai mare de 300 de km. Ei au mai lovit anterior ținte aflate la distanțe mai mari, specialiștii speculând pe marginea faptului că este posibil ca Armata Ucraineană să fi dezvoltat o rachetă sol-sol cu o rază de acțiune de până la o mie de kilometri.

Sursă alternativă: Reuters

Folosim cookies