Sky News amintește că în martie 2019 a fost instituită o schemă guvernamentală pentru ca cetățenii din Uniunea Europeană să mai poată beneficia de dreptul de reședință în Marea Britanie și după 31 decembrie 2020, termen la care perioada de tranziție după Brexit a luat sfârșit.

Cetățenii din UE care au locuit cel puțin cinci ani consecutivi în Marea Britanie au primit dreptul de a se stabili permanent în țară și au primit statutul de ”stabilit”. În schimb, cei care nu au îndeplinit aceste condiții au primit statut de “pre-stabiliți” și au fost nevoiți să solicite din nou dreptul de rezidență. În caz contrar, ar fi riscat să piardă pe lângă dreptul de ședere și pe cel la muncă, educație sau asistență medicală în Regatul Unit.

Autoritatea Independentă de Monitorizare, instituție care supraveghează drepturile cetățenilor, a cerut în acest context dispunerea măsurilor legale împotriva Ministerului de Interne în luna noiembrie, susținând că prin aceste măsuri guvernul încalcă acordul de retragere încheiat cu Uniunea Europeană. Curtea Supremă a dat astăzi câștig de cauză instituției și a decis că măsura nu este constituțională. 

Ministerul britanic de Interne a precizat că intenționează să facă apel la decizia Curții Supreme. Statutul cetățenilor europeni din Marea Britanie rămâne același pe durata procesului. Ministrul Murray a transmis: Schema de reglementare a UE depășește obligațiile noastre în temeiul Acordului de Retragere, protejând drepturile cetățenilor UE și oferindu-le o cale către stabilirea în Regatul Unit. Suntem dezamăgiți de această decizie a Curții Supreme, la care ne propunem să facem recurs”.

Cu toate acestea, niciun cetățean din UE care locuiește în prezent în UK nu este afectat de hotărârea instanței, având în vedere că abia în august 2023 ar trebui să depună noi cereri pentru acordarea statutului de “stabilit”.

Surse alternative: Sky News, Reuters

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday