Ministrul de Externe al Turciei, Mevlut Cavusoglu, nu a exclus ca refuzul Suediei să poată afecta progresul negocierilor din ultimele luni în privința aderării Suediei și Finlandei la NATO. Oficialul turc a declarat că “Respingerea cererii noastre de extrădare a lui Bulent Kenes este o evoluție foarte negativă”

Ca membru NATO, Turcia a blocat solicitările Suediei și Finlandei de a adera la Alianță, de la începutul acestui an. Ankara a făcut presiuni pentru ca cele două țări nordice să ia măsuri drastice împotriva grupurilor pe care le consideră organizații teroriste și să extrădeze numeroase persoane puse sub acuzare în Turcia. De altfel, președintele Turciei, Recep Erdogan, ceruse în mod special extrădarea lui Kenes. Totuși, la începutul acestei săptămâni, Curtea Supremă a Suediei a argumentat că există anumite obstacole în acest proces, deoarece este un dosar de “infracțiuni politice, adică infracțiuni care sunt îndreptate împotriva statului”.

Keneș, în vârstă de 53 de ani, se află în prezent în Suedia, iar anterior a fost editorul ziarului Today’s Zaman, deținut de clericul Fethullah Gulen, acuzat de lovitura de stat eșuată care a avut loc în 2016, când sute de persoane au fost ucise într-o tentativă de a-l da jos de la putere pe președintele Erdogan. Keneș fost acuzat de autoritățile din Ankara de complicitate în acest caz.

Surse alternative: Barron’s, AP

Sursa foto: Elif Aytar | Dreamstime.com

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday