Interdicția urmează să fie inclusă în proiectul bugetului de stat care va fi votat săptămâna aceasta, într-o secțiune privind finanțarea operațiunilor guvernamentale americane, conform unui document de lucru al Camerei consultat de Reuters. Inițiativa se bucură deopotrivă de sprijinul liderilor democrați și republicani.

Săptămâna trecută, Senatul a votat un proiect de lege care le interzice angajaților federali să folosească aplicația chineză TikTok pe dispozitivele deținute de guvern. Această măsură reprezintă cea mai recentă acțiune împotriva companiilor chineze, pe fondul temerilor legate de securitatea națională. TikTok a declarat că, în mare parte, aceste îngrijorări sunt alimentate prin dezinformare și că cei peste o sută de milioane de utilizatori americani nu ar fi afectați, întrucât ei folosesc aplicația pe telefonul personal sau pe cel de firmă.

Multe agenții federale, printre care se numără Casa Albă și departamentele de Apărare, Securitate Internă și de Stat, interzic deja TikTok pe dispozitivele deținute de guvern. În acest moment, 19 din cele 50 de state americane au blocat, într-o oarecare măsură, accesul la TikTok pe computerele guvernamentale. Cele mai multe dintre restricții au apărut abia în ultimele două săptămâni.

În 2020 Donald Trump, președintele de atunci, a încercat să blocheze descărcarea aplicației de către noi utilizatori și să interzică mai multe tranzacții în cadrul Tiktok, care ar fi restricționat efectiv funcționarea aplicației, însă fără succes. De asemenea, Comitetul guvernamental american pentru investițiile străine, un organism de securitate națională, încearcă de luni de zile să ajungă la un acord privind protejarea datelor utilizatorilor americani ai TikTok, însă nu este de așteptat să obțină vreun progres până la sfârșitul anului.

Sursă: Reuters

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday