Biroul de presă al MApN a transmis că C.N. Romtehnica S.A. și Compania Elbit Systems Ltd din Israel au semnat marți acordul-cadru de furnizare a produsului “Sistem UAS tactic-operativ clasa II”.

Acordul-cadru are o durată de cinci ani și are ca obiect atribuirea a maxim șapte sisteme UAS Watchkeeper X, în valoare totală de aprox. 1.891 miliarde lei, fără TVA, care vor fi produse în România.

Furnizarea celor șapte Sisteme UAS Watchkeeper X, care vor intra în dotarea Armatei României, se va realiza în condițiile protejării interesului esențial de securitate al statului român, Compania Elbit Systems Ltd fiind obligată, conform acordului încheiat, să realizeze și să consolideze pe teritoriul național, la nivelul unor operatori economici din industria de apărare, o capacitate de producție, integrare, testare și mentenanță în domeniul militar pentru sistemele livrate” transmite MApN .

Biroul de presă al Ministerului Apărării precizează că “începând cu primul sistem UAS Watchkeeper X, producția structurii platformei aeriene și producția structurii containerului stației terestre de comandă-control, precum și producția de componente electrice și mecanice din compunerea sistemului se vor realiza pe teritoriul României, la operatori economici din industria națională de apărare“.

De asemenea, începând cu al treilea sistem UAS Watchkeeper X, producția tuturor sistemelor electrice și mecanice aferente acestuia se va realiza în România, prin operatori economici din industria națională de apărare. Totodată, operațiunile de mentenanță de nivel complex pe durata ciclului de viață al sistemelor UAS Watchkeeper X vor fi realizate de operatori economici din industria națională de apărare, astfel încât în situații de criză și război să nu fie necesară executarea acestor operațiuni în afara teritoriului național“.

Sursă: Ministerul Apărării Naționale

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday