Pe contul destinat informărilor de presă ale Senatului American a fost anunțat faptul că Senatul a votat-o pe Kathleen Ann Kavalec ca ambasador extraordinar și plenipotențiar al Statelor Unite ale Americii în România. Andrei Muraru, ambasadorul român la Washington, a precizat că doamna Kavalec mai trebuie doar să depună jurământul. 

Președintele Joe Biden a nominalizat-o pentru această poziție la începutul lunii iunie. Potrivit unui comunicat de la acea vreme al Casei Albe, doamna Kavalec este diplomat de carieră și a condus Misiunea OSCE în Bosnia-Herțegovina din 2019. 

Anterior, a fost secretar asistent-adjunct în Biroul Departamentului american de Stat pentru afaceri europene și eurasiatice. De asemenea, a servit ca director al Oficiului pentru Afaceri Ruse și șef-adjunct al Misiunii SUA-UNESCO la Paris.

Totodată, a supravegheat programe majore de asistență externă, în calitate de coordonator-adjunct pentru asistență în Biroul European și ca director pentru prevenirea conflictelor. În cariera sa, a mai fost consilier politic al ambasadorului american la Kiev, ofițer politic al ambasadei americane la Moscova și ofițer pentru afaceri culturale în ambasada de la București.

Conform aceluiași comunicat, este originară din California și vorbește română, spaniolă, portugheză, franceză și rusă.

Precedentul ambasador american la București, Adrian Zuckerman, și-a încheiat mandatul în ianuarie 2021.

Sursă: Comunicatul Casei Albe
Foto: Twitter/@KathleenKavalec

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday