Mark Branson, președintele Autorității Federale de Supraveghere Financiară din Germania (BaFin), a declarat că o abordare superficială este o tactică greșită și ar lăsa industria criptomonedelor să se dezvolte ca un loc de joacă pentru adulți. Am văzut această lume autoreglementată. Nu va funcționa.

Mark Branson a mai transmis că industria criptomonedelor, aflată în dezvoltare, va avea probabil mai multe legături în viitor cu sistemul tradițional de finanțe și va avea nevoie astfel de măsuri de reglementare. Declarațiile lui Branson au venit la doar câteva ore după ce procurorii americani l-au acuzat pe Sam Bankman-Fried, fondatorul FTX, că a deturnat miliarde de dolari, în ceea ce a fost descris drept una dintre cele mai mari fraude financiare din istoria SUA. 

Acum este momentul pentru o reglementare serioasă a industriei criptomonedelor. Cel mai important punct este faptul că industria nu are nevoie doar de o soluție la nivel european. Are nevoie de o soluție la nivel mondial, a mai adăugat președintele BaFin.

Uniunea Europeană, scrie Reuters, a lucrat la o măsură de reglementare a piețelor criptomonedelor (MiCA), despre care unii oficiali, inclusiv președintele BCE, au precizat că va trebui extinsă în final la nivel global.

Sursa: Reuters

Foto: Dušan Zidar | Dreamstime

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday