China renunță la aplicația care monitoriza cetățenii pentru a verifica dacă aceștia au călătorit în zone afectate de coronavirus, în ceea ce pare a fi una dintre cele mai importante măsuri de relaxare a politicii “zero-COVID”.

Aplicația respectivă era necesară pentru a permite cetățenilor accesul în restaurante, pub-uri sau alte astfel de locații. În același timp, Beijingul a renunțat și la măsura care nu permitea turiștilor să viziteze restaurantele și barurile din țară în primele trei zile de la sosire. 

Au existat critici care au considerat că autoritățile de la Beijing folosesc aplicația “Itinerary code” pentru a supraveghea și controla populația din punct de vedere politic. După ce autoritățile au dezactivat aplicația, luni la miezul nopții, cele patru firme de telecomunicații chineze care s-au ocupat de administrarea softului au anunțat că vor șterge toate datele stocate despre utilizatori.

Aplicația a fost, în principal, folosită pentru a monitoriza călătoriile cetățenilor din interiorul granițelor Chinei.

Încă de săptămâna trecută, China a început să renunțe la o parte din măsurile antiepidemice care definesc politica “zero-COVID”, în urma protestelor care au izbucnit în marile orașe. Decizia Partidului Comunist de a elimina aceste măsuri antiepidemice vine înaintea Anului Nou Chinezesc, sărbătorit luna viitoare, când o mare parte dintre cetățenii Chinei vor călători pentru a-și vizita rudele.

Sursă: Reuters
Sursă Foto: Jerome Cid | Dreamstime.com

Folosim cookies