Vicepremierul chinez Sun Chunlan, responsabil de strategia Beijingului privind combaterea pandemiei de Covid, a declarat miercuri în fața mai multor oficiali din domeniul sănătății că, odată cu domolirea variantei Omicron, creșterea ratei de vaccinare și experiența acumulată în controlul și prevenirea focarelor, acțiunile de combatere a pandemiei în China se confruntă acum cu o nouă etapă și misiune”. 

Conform analizei CNN, comentariile lui Sun Chunlan vin după ce populația din China a ieșit în stradă pentru a protesta împotriva politicii restrictive a autorităților. Demonstrații fără precedent au avut loc în cel puțin 17 orașe, începând de vinerea trecută. Cu o zi în urmă, și alți înalți oficiali din domeniul sănătății s-au angajat să rectifice unele abordări ale controlului Covid, îndemnând guvernele locale să “rezolve cererile rezonabile ale maselor” în timp util.

Aceste declarații la nivel înalt, alături de ajustări minore ale regulilor și o oarecare relaxare a măsurilor de izolare în marile orașe chineze în ultimele zile, sugerează faptul că Beijingul analizează cu atenție politica implementată, care a devenit din ce în ce mai perturbatoare pentru populație, pe măsură ce guvernul se luptă să combată coronavirusul.

Cu toate acestea, atașat tonului schimbător al autorităților nu se găsește nicio “hartă” care să descrie drumul ce trebuie parcurs către un obiectiv final, sau o perioadă clară de tranziție. Modul în care situația va evolua rămâne în continuare incert pentru populație. Între timp, mii de clădiri și comunități rezidențiale din 32 de orașe din China se află în continuare sub restricții de izolare, iar, potrivit experților, țara continuă să rămână în urmă în domenii cheie.

Oficialii și experții chinezi din domeniul sănătății au susținut de mult timp că efectele politicii zero-Covid sunt justificate științific, invocând incertitudini în ceea ce privește modul în care virusul va evolua și va suprasolicita sistemului sanitar.

Expertul în securitatea sănătății, Nicholas Thomas, de la Universitatea City din Hong Kong, crede că noua strategie a guvernului este de fapt modul guvernului chinez de a confirma faptului că virusul a scăpat de sub control și, pentru a nu atrage furia populației care are încrederea în politica zero-Covid, a decis să facă schimbări.

Numărul cazurilor din ultima săptămână s-a situat în jurul maximelor, cu peste 35 de mii de cazuri noi raportate miercuri. În loc să se pregătească în mod prioritar pentru răspândirea pe scară largă a virusului, China s-a concentrat pe infrastructura și forța de muncă necesare pentru a menține politicile zero-Covid, care se bazează pe blocaje, testare în masă și carantină forțată.

După ce a pus sub control focarul inițial din Wuhan în 2020, restricțiile de frontieră ale Chinei și metoda rapidă de detectare și suprimare a virusului au permis țării să trăiască relativ fără multe cazuri de Covid raportate, în timp ce spitalele din restul lumii erau invadate de bolnavi. După datele furnizate oficial de China, s-a înregistrat doar 5.233 de decese cauzate de Covid-19 de la începutul anului 2020, cu mai puțin de 600 raportate în total în 2022.

Președintele Xi Jinping a prezentat măsurile Chinei și numărul relativ scăzut de decese cauzate de Covid-19 drept un triumf al Partidului Comunist de la guvernare. Țara a rămas blocată respectând acel sistem, chiar dacă alte țări dezvoltate au reușit să accepte virusul ca o parte a societății actuale și au revenit la stilul de viață de dinainte de 2020, ca urmare a vaccinărilor în masă și a răspândirii tulpinii Omicron, o variantă mai blând a virusului, dar mai transmisibilă.

Alfred Wu, profesor la Universitatea Națională din Singapore, a declarat pentru CNN că “motivul numărul unu este propaganda – ei [Partidul Comunist] vor să susțină faptul că fac o treabă mult mai bună decât Statele Unite”. Un alt motiv pentru care guvernul chinez refuză să renunțe la politica încă în vigoare, mai crede Wu, este faptul că explică într-o anumită măsură controlul asupra populației.

Analiza integrală la CNN

Sursa Foto: Vladek / Dreamstime

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday