Miniștrii de externe ai NATO, reuniți la București, au transmis o declarație comună în care își reafirmă sprijinul pentru Ucraina și condamnă agresiunea Rusiei. De asemenea, acuză Belarus că “facilitează în mod activ războiul de agresiune al Rusiei împotriva Ucrainei“.

NATO a reiterat că membrii săi nu vor recunoaște niciodată anexările ilegale ale Rusiei, care încalcă în mod flagrant Carta ONU, și vor continua să acorde asistență Ucrainei pentru a-și apăra suveranitatea și integritatea teritorială împotriva agresiunii ruse, “atât timp cât este necesar“.

Ulterior, Secretarul General al NATO, Jens Stoltenberg, a susținut o declarație de presă, după întâlnirea Miniștrilor de Externe. Principalele declarații:

  • Miniștrii de Externe au încheiat o discuție substanțială privind războiul din Ucraina. O bună parte a Ucrainei rămâne sub ocupație. Armata Rusă are capacități puternice și un număr mare de trupe. Președintele Putin folosește iarna ca pe o armă și vrea să zdrobească voința soldaților ucraineni și să forțeze populația să plece. Întâlnirea de la București trimite un semnal puternic de unitate și sprijin pentru Ucraina. NATO nu face parte din acest război, dar continuă să sprijine Ucraina cât este necesar.
  • Astăzi, aliații NATO au oferit pachete suplimentare de asistență pentru Ucraina, care vor asigura sprijinul neletal.  Vom oferi combustibil și generatoare pentru a ajuta Ucraina să facă față atacurilor. M-am bucurat să asist și la întâlnirea miniștrilor de Externe ai G7 care s-au angajat să contribuie cu un mecanism de coordonare pentru infrastructura ucraineană.
  • Am discutat și despre aspirațiile euroatlantice ale Ucrainei. Cu toate acestea, acum trebuie să ne concentrăm să oferim sprijin imediat. Vom lucra și mai îndeaproape și cu ceilalți parteneri. Ne vom întâlni mâine cu cei din Georgia, Bosnia și Herțegovina și Moldova.

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday