Metallica a confirmat titlul și data lansării celui de-al 12-lea album de studio al trupei intitulat “72 Seasons”. Materialul va fi disponibil pe 14 aprilie 2023 și va conține 12 piese. Acesta este primul album cu melodii noi de la “Hardwired…To Self-Destruct” din 2016.

Luni seara, trupa a lansat și primul single de pe album, intitulat “Lux Æterna”. Melodia amintește de primele albume ale trupei.

Vorbind despre conceptul titlului albumului, solistul James Hetfield a spus: “72 de anotimpuri. Primii 18 ani din viața noastră care ne formează sinele adevărat sau fals. Cred că cea mai interesantă parte a acestui lucru este studiul continuu al acelor credințe de bază și modul în care ne afectează percepția asupra lumii de astăzi. O mare parte din experiența noastră adultă este o reconstituire sau reacție la aceste experiențe din copilărie.”

Trupa a anunțat, de asemenea, o serie masivă de concerte pentru 2023 și 2024. În cadrul turneului mondial intitulat “M72” trupa va cânta câte două seri în fiecare oraș. Biletele pentru două zile vor fi puse în vânzare vineri pe 2 decembrie, iar biletele pentru o singură zi vor fi disponibile începând cu 20 ianuarie. 

În total, vor fi 46 de concerte în 22 de orașe. 

Sursă alternativă: Variety

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday