Rezultatele sondajului postat miercuri pe Twitter de Musk arată că 72,4% dintre cei peste 3 milioane de utilizatori care au participat au votat în favoarea amnistierii conturilor suspendate. Săptămâna trecută Elon Musk grațiase unele conturi suspendate anterior, printre care se numără cele ale fostului președinte al Statelor Unite, Donald Trump, sau cel al site-ului satiric Babylon Bee.

El a declarat pe Twitter în octombrie că platforma va forma un consiliu de moderare a conținutului “cu puncte de vedere foarte diverse”. Musk a spus că nu vor avea loc decizii majore privind conținutul sau restabilirea contului înainte de reuniunea consiliului.

Deși a fost apreciată de majoritate, decizia a provocat un val instantaneu de critici. Angelo Carusone, președinte al Media Matters, un grup liberal nonprofit de susținere și de supraveghere a mass-media, a declarat că mișcarea ar putea duce la o creștere a naziștilor, a supremațiștilor albi și a “unei mulțimi de… teoreticieni ai conspirației care se angajează în hărțuire și abuz”.

Hopewell Chin’ono, un jurnalist african premiat, a postat pe Twitter: “Acesta ar fi un dezastru major, mai ales în Africa, unde conturile Ghost sponsorizate de stat au fost suspendate pentru că pun în pericol activiștii pentru drepturile omului și jurnaliştii. Ați permite oamenilor rău intenționați să ne pună viața în pericol ca jurnaliști! Veți avea sânge pe mâini @elonmusk.”

Michael Edison Hayden, de la Southern Poverty Law Centre, a declarat pentru Sky News că Elon Musk “aduce supremația albă înapoi și dorește ca toată lumea să știe despre asta. El a enumerat o serie de figuri de extremă-dreapta, inclusiv fostul lider al Ku Klux Klan, David Duke, ale căror conturi vor fi restabilite în urma deciziei.

Matt Navarra, expert în social media și fost consilier digital al guvernului britanic, crede că “Elon Musk descuie toate ușile din închisoarea Twitter. Lucrurile vor deveni puțin mai nebunești”.

În alte postări de miercuri dimineață, Musk părea să-și bată joc de cei care i-au criticat metodele.”Nu trebuia Twitter să moară până acum sau ceva?” s-a întrebat el sarcastic. Schimbările intempestive și haosul au marcat primele săptămâni ale miliardarului devenit acționar majoritar la Twitter. El a concediat manageri de top, inclusiv pe fostul director executiv, Parag Agarwal, iar cei responsabili cu securitatea și confidențialitatea conturilor au demisionat. Acest val de schimbări a atras atenția Comisiei Federale pentru Comerț din SUA, al cărei mandat include protejarea consumatorilor și care a spus că urmărește ce se întâmplă la Twitter cu “profundă îngrijorare”.

Surse: Reuters, SkyNews
Sursă Foto: Grejak | Dreamstime.com

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday