Mazda a prezentat un plan de 11 miliarde de dolari pentru electrificarea gamei de vehicule produse. Ia în considerare și producerea de baterii pentru acest tip de mașini.

Constructorul japonez țintește ca până în 2030, 40% din totalul automobilelor pe care le vinde să fie electrice. Rivalii japonezi Toyota și Honda au prezentat planuri similare, în valoare de miliarde de dolari, dar sectorul auto japonez a fost criticat de ecologiști și investitori pentru lentoarea cu care se îndreaptă către mașinile electrice și baterii.

Firma de consultanță Deloitte estimează că la finalul acestui deceniu, automobilele electrice să aibă o cotă de piață de o treime, la nivel mondial.

Sursa: Reuters

Folosim cookies